Filmul “După Dealuri”, regizat de Cristian Mungiu, premiat la Cannes 2012

Lungmetrajul După dealuri, de Cristian Mungiu, a câștigat două premii la Festivalul de Film de la Cannes de anul acesta – cel mai bun scenariu și cea mai bună interpretare feminină. Actorul Alec Baldwin a înmânat premiul celor două artiste debutante, Cristina Flutur și Cosmina Stratan.

Filmul este despre relația de dependență a două fete, Alina (Cristina Flutur) și Voichița (Cosmina Stratan), care au crescut împreună la orfelinat și care se regăsesc după ceva timp la o mânăstire. Alina luptă din răsputeri ca să recâștige afecțiunea prietenei sale, incercând s-o convingă pe aceasta să plece împreună cu ea în Germania.

“Toate filmele pe care le fac sunt despre societate sau despre modul în care societatea influenţează alegerile personajelor principale”, a declarat Mungiu .

Cristian Mungiu a realizat scenariul filmului după romanul non-fiction, Spovedanie la Tanacu, scris de Tatiana Niculescu Bran. Cartea a avut ca punct de plecare scandalul declanșat în 2005 de moartea suspectă a măicuței Irina.

Cristian Mungiu a mai fost recompensat cu Palme d’Or în 2007, pentru 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile.

Taguri:, , ,

29.05.2012 Publicat de carla

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.