CFR – Cometa, copilul și cățelul, spectacol la Odeon, după texte de I.L.Caragiale

Mâine (28 martie) va avea loc premiera spectacolului CFR – Cometa, copilul și cațelul, la Teatrul Odeon, un spectacol pe muzica Adei Milea.

Mai multe texte de-ale lui I.L. Caragiale (“Despre cometă”, “Justiţia română”, “Secţia corecţională”, “D-l Goe”, “Bubico” şi “Atmosferă încărcată”), au fost condensate într-unul singur de regizorul Alexandru Dabija, într-un spectacol care sperăm să amuze și tinerii, nu numai nostalgicii revelioanelor din comunism.

Povestea se desfășoară în vagoanele unui tren, unde niște pasageri vor avea parte de o călătorie plină de surprize: ei vor da peste un controlor cam excentric, obsedat de iminenta apariție a cometei Falb, se vor întâlni cu personajele Mam Mare, Mamița și Tanti Mița, Goe și Bubico, sau vor trebui să se ferească de omul care urăște câinii.

Acest eveniment face parte din cadrul Campaniei Naționale “Artiștii pentru artiști”.

Distribuția: Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Oana Ştefănescu, Paula Niculiţă, Nicoleta Lefter, Constantin Cojocaru / Marius Damian, Ionel Mihăilescu, Pavel Bartoş.

Sursa poza: teatrul-odeon.ro

Taguri:, , , , ,

27.03.2012 Publicat de carla

Comentarii (1)

  1. Mara

    Daca sunteti amatori de piese ciudate… poate o sa va placa. Pe mine m-a infiorat piesa asta. Posibil sa nu inteleg eu arta lor.

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.