“Ruleta rusească” la Teatrul de Artă – poezie și muzică

Pare destul de complicat să scoți o piesă de teatru din poemul Norul cu pantaloni de Vladimir Maiakovski, însă cei de la Teatrul de Artă au reușit cumva, combinând poezia cu teatrul și muzica.

Poemul este recitat, sau mai bine spus jucat, cu multă pasiune de Ovidiu Niculescu, un actor foarte expresiv, care intră pentru o oră și ceva în pielea personajului Maiakovski. El este cel care se ocupă și de partea muzicală și ne cântă alături de Trupa Veche tot felul de piese pe ritm de muzică rusească. Multe dintre cântece sunt inspirate de muzica lui Visotsky. Muzica nu a fost chiar pe gustul meu și am avut niște momente de plictiseală.

Din câte am văzut, oamenii din sală păreau încântați de ce se întâmplă pe scenă. Poate și pentru că pentru a nu fi prea monotonă (cred că puțini sunt aceia care nu se plictisesc să asculte versuri), piesa este destul de interactivă, Ovidiu Niculescu ia câteva persoane din public și construiește niște momente destul de umoristice. Când spun asta iau ca reper sala pentru că eu nu am râs, cred că am zâmbit de vreo două ori.

Personajele din piesă sunt 4: Maiakovski, Esenin, Stalin si Rasputin, aceștia trei din urmă fiind de fapt membrii de la Trupa Veche, care sunt costumați ca atare și fac un fel de figurație. Nu au replici, doar cântă fiecare la instrumentul lui.

Membrii de la Trupa Veche sunt Traian Bălănescu, Liviu Mănescu şi Doru Cinca.

Eu nu am rămas impresionată de piesă, mi s-a părut mai mult un concert decât o piesă de teatru (cred că ar fi mai potrivit să se joace prin baruri/cluburi), însă am apreciat jocul bogat pe care l-a avut Ovidiu Niculescu și efortul de a-l readuce publicului pe Maiakovski.

Poemul cu pantaloni îl puteți citi aici.

Teatrul de Arta se află pe Str. Sf Ștefan 21, în zona Izvorul Rece. Urmăriți-le programul aici.

P.S. La Teatrul de Artă beneficiați de niște fotolii foarte comode.

Biletul costă cam mult: 35 de lei.

Taguri:, , , ,

7 / 10

14.04.2013 Publicat de ela

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.