Rigoletto – într-o producție perfectă la ONB

Pe 2 Decembrie 2011, am asistat la Opera din București la un spectacol eveniment de teatru liric – o reprezentație de excepție a lui Rigoletto, de Giuseppe Verdi.

Stagiunea 2011-2012 este acum în a doua ei parte, iar Cronix numai acum și-a facut vreme să vă povestească despre un spectacol din decembrie. De altfel, Rigoletto a mai fost jucat spre exemplu pe 11 Martie 2012, cu Vasile Chișiu și va mai fi prezentat Marți, 17 Aprilie 2012 (ca transmisiune în direct de la Royal Opera House, Londra – total nerecomandat, un fel de filmul de 10 văzut pe o plasmă mai mare decât ai în sufragerie, și în mod ciudat, la un preț mai mare decât o reprezentație live a ONB).

Deci, de ce a fost așa un eveniment reprezentația din Decembrie ?

În fapt a început plictisitor, credeam, cu un domn care ne-a legănat și adormit timp de un sfert de ceas cu un discurs despre ce urma să vedem. Discursul era expus cu o voce foarte blajină, abia amplificată de acustica operei; era vocea aceea blajină de profesor universitar în timpul semestrului, dar care nu îți faci iluzii și știi că te va pica vicios în sesiune la examenul de circuite electronice, să zicem.

Cu eforturi de a ramâne treaz, am priceput că spectacolul este oferit în cinstea lui Florin Farcaș, tenor de marcă al Operei București in anii ’70-’80; am îndurat spre a afla repertorul tenorului, și o mulțime de elogii; am mai priceput apoi că fiica sa,Valentina Farcaș, va juca în rolul Gildei, chiar în acea reprezentație; am căscat mai apoi și prin alte 7 minute de elogii ale Valentinei, și am aflat că soprana evolueaza și este apreciată în Germania și în Statele Unite. Elogiile devenau mai greu de înghițit, dar din fericire discursul s-a oprit, si l-am aplaudat conștiincios pe domnul Farcaș (prezent în loja principală), am aplaudat conștiincios pe blajinul profesor, am aplaudat dirijorul și orchestra, și iată ce a urmat:

Actul 1:
Pe muzica orchestrei și pe diverse arii, ne este prezentată curtea Ducelui de Mantova, și aflăm că ducele este un pic nemernic, frivol și nestatornic, iar ocupația sa nobiliară principală este să aresteze sau să asuprească conți sau supuși mai de jos ale căror neveste în prealabil le va fi sedus și abandonat. Rigoletto este bufonul cocoșat al ducelui și consilierul intrigant al acestuia în diverse probleme politice – cum ar fi necesitatea arestarii contelui Monterone, a cărui fiică a fost sedusă de duce. Această injustiție îl determină pe Monterone, probabil un om calm altfel, să-l blesteme nervos pe Rigoletto – un auspiciu al soartei sale tragice ulterioare.

Accidental Rigolleto îl întâlnește pe o straduță întunecată pe asasinul Sparafucile, ce își oferă serviciile specifice la un preț modest; ambii cântă un duet în care ni se relevă similitudinile din fișa postului unui asasin-spadasin și ale unui asasin-politician-intrigant.

Ne este prezentată Gilda, frumoasa fiică a bufonului, ținută în izolare în casă sub supravegherea bonei Giovanna, de teamă de a nu fi expusă pericolelor sau a fi sedusă de duce. Realizăm că fiica sa este în fapt presupusa amantă a bufonului de către frivolii curteni.

Fără știrea lui Rigoletto, ducele în fapt este în plin proces de seducție a tinerei prade (deghizat ca student sărac, noi credem că la filosofie sau inginerie mecanică, după numele inventat, Gautier Maldè), și duetele Gildei și ale ducelui ne încântă onest, deși știm ce se va întampla. Mai apoi curtenii se pregătesc să o răpeasca pe Gilda, pe care ei încă o cred amanta lui Rigoletto – și printr-o ironie permisă de întuneric și confuzie, reușesc să-l convingă chiar pe Rigoletto să îi ajute. Evident Rigoletto realizeaza la ce a luat parte, și corelând situația actuală cu blestemul contelui, devine foarte iritat sau poate chiar șocat, deoarece leșină.

Actul 2:
Curtenii îi aduc cadou ducelui noua lor pradă. Probabil că Gilda este surprinsă să îl regasească pe studentul la filosofie sau inginerie mecanică într-un palat ducal; cât despre duce, el este foarte vesel, după ce inițial a crezut că îi fusese răpită.
Rigoletto, încercând să își găsească fiica, intră în unele altercații oarecum violente cu mulțimea de curteni, din care îl salvează într-un final Gilda. Rigoletto și Gilda cântă în duet arii frumoase, afectate poate doar de evidenta neînțelegere dintre cei doi: el dorește răzbunare împotriva ducelui, ea îl dorește pe duce.

Actul 3:
Varianta scurtă: aici ducele cântă ‘La donna e mobile’, adica ‘femeia e nestatornică’ – refren suspect din partea ducelui, care este epitomul nestatorniciei.

Varianta lungă: ducele cânta ‘La donna e mobile’, într-un mod convenabil chiar în casa lui Sparafucile. Convenabil pentru Rigoletto, care se află în cartier și îi plătește asasinului modesta sumă de 20 de scuzi pentru a face Mantova o provincie mai curată prin asasinarea ducelui. La fel de convenabil pentru Rigoletto pentru a-i demonstra Gildei, și ea prezentă, că dragul ei duce a reușit sa o seducă și pe sora asasinului.

Sparafucile este convins de sora sa să nu îl omoare pe duce, și va prezenta ca victimă pe primul necunoscut; Gilda decide sa se ofere de victimă pentru a-l salva pe duce și intră pe poarta casei asasinului; asasinul o ucide; Gilda este predată lui Rigoletto într-un sac, spre a fi aruncată în râu; Rigoletto se consideră răzbunat, dar pentru puțin timp, pentru ca din nou, se cântă ‘la donna e mobile’, și realizează că probabil nu a primit duce-mort-la-sac, ci altceva, diferit; își descoperă fiica moartă, schimbă cu ea un ultim cuvânt și își recunoaște dimensiunea tragica a blestemului (La Maledizione !).

—-

Dar toate aceste elemente de sinopsis le puteți afla în libretul procurat de la Operă, sau de pe Wikipedia bunăoară, prezentate mai cu seriozitate. Dar ce nu spune Wikipedia este că blajinul profesor nu a exagerat absolut deloc cu elogiile.

Valentina FarcasValentina Farcaș este o soprană fantastică. Gilda ei ne-a vrăjit practic timp de trei acte – în ciuda fizicului său firav, Valentina are o voce extraordinar de bogată și emotivă. Pasiunea și dramatismul personajului erau ilustrate perfect în interpretarea sa – puteai sa închizi ochii și toate culorile scenei îți erau descrise auditiv.

Dar nu numai Valentina(Gilda) a excelat. Rigoletto și-a purtat magistral cocoașa și blestemul, și ne-a cântat dramatic despre ele. Ducele de Mantova a fost lipsit de scrupule și a încercat să ne convingă că femeile sunt nestatornice (La donna e mobile), și că este un personaj demn de dispreț, așa cum moraliștii Hugo si Verdi l-au intenționat; asta evident pentru că a cântat minunat.

Sparafucile are un profil simil cu al unui proletar cinstit, deși este asasin; ca simpatizanți ai proletariatului onest care pentru doar 20 de scuzi îți curăță grădina, îți repară acoperișul, îți repară instalațiile sau îți ucide inamici; dar și ca fani ai bașilor interpretați cu suflet, l-am îndrăgit.

Decorurile au fost perfecte – scenele replică spiritul libretului și te ghidează perfect în dramatismul operei. În spiritul conservator al Operei, nu au fost făcute experimente scenografice care să ne confuzioneze sau să ne irite (conservatorism din păcate elminat la reprezentațiile recente ale Olandezului Zburător și ale lui Lohengrin, ambele de Wagner, și ambele cu decoruri de filme SF de serie C din anii 70, în ciuda interpretării de excepție – dar asupra cărora vom reveni în recenzii ulterioare).

Orchestrația a fost și ea perfectă, fără urmele de ușoară oboseala pe care le poți prinde la o reprezentație ordinară în timpul săptămănii.

Lui Rigoletto văzut de noi în decembrie, ariile populare și scenele cu personaje frivole i-au dat savoarea unei opera buffa, iar producția perfectă a împlinit măreția unei tragedii.

Cât costă așa distracție regească, ne veți întreba ? La Balșoi Teatr în Moscova, sau la opera din Viena, sau să zicem la Teatro Massimo din Palermo, ar fi o bagatelă: minim 50 de evro, maxim câteva sute de evro. La Opera din București este un etern super discount: puteți cumpăra bilete direct de pe siteul lor (http://tickets.operanb.ro), iar la balcon centru unde recomandăm, vă costă 20 sau 10 lei (~ 5 – 3 evro). Din sală/parter nu se vede orchestra (din păcate), dar fotoliile sunt mai comode și costă aproximativ 50 de lei (~ 12 evro). Nu încercați lojele laterale (scumpe și vizibilitate redusă pe scenă) – costă între 40-25 lei (~ 10 – 7 evro)

Iar reprezentațiile cu preț modest ale acestei opere de provincie europeană prăfuită sunt majoritatea fantastice. (avem și rezerve plus critici, dar nu cât să fim iritați ca la aproape toate reprezentațiile de la Bulandra, vezi aici și aici).

Blajinul profesor aveam să îl reîntâlnim la o seară Wagner cu public modest la număr, în foaierul galben al operei, unde cu vocea sa domoală acum un pic amplificată, ne-a adormit iarăși timp de două ore cu povești miraculoase despre iubirile lui Wagner și unele dintre compozițiile sale mai obscure. Conștienți de pe acum că omul este avizat și știe despre ce vorbește, am ascultat atenți și am fost chiar fermecați; sperăm să nu ne pice vicios la teorie muzicală când o să-l reîntâlnim.

Pentru că Opera București nu are un website cu o secțiune multimedia prea grozavă, vă atașăm mai jos o înregistrare din 1981 cu Luciano Pavarotti în rolul ducelui de Mantova, cântand ‘La donna e mobile’ din actul trei.

 

Taguri:, , , , ,

10 / 10

23.03.2012 Publicat de dan

Comentarii (1)

  1. ioan ionescu

    foarte interesant comentariul spectacolului cu RIGOLETTO insa foarte important pentru un meloman este sa stie distributia completa a spectacolului, doar nu a cantat numai bufonul si Gilda. Cine a fost Ducele , cine a fost Sparafucille, cine a fost Maddalena,etc. Ma suprinde ca opera insasi nu-si creiaza
    prpriul site de arhiva, in care sa gasesti toate distributiile spectacolelor pe care le prezinta. Dirijorul nu a avut nici un aport de nu este semnalat. Cred ca m-am facut inteles.

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.