“Născut iarna” la Teatrul Foarte mic – o piesă confuză

Născut iarna este o piesă scrisă de americanul Jez Butterworth în 1996, care a fost pusă în scenă la Teatrul Foarte Mic de Radu Dragomirescu, într-un decor foarte bine realizat de Iulian Bălţătescu. De altfel, decorul mi s-a părut cea mai reușită parte a piesei. Pentru cei care nu au răbdare să citească recenzii, o să spun de acum că piesa este dezamăgitoare, deloc tensionată, confuză și pe alocuri plictisitoare. Povestea nu e captivantă, iar actorii parcă se străduiesc să scoată prea mult din rolurile lor, pentru a o face mai interesantă, însă nu reușesc.

Subiectul este destul de încâlcit, mai ales în prima jumătate, când nu știm mare lucru despre context și nici despre personaje. Nici în partea a doua nu aflăm prea multe, însă lucrurile devin parcă puțin mai clare, dar nu la un mod spectaculos care să ne dea pe spate și care să merite așteptarea.

În piesă este vorba despre un fel de interlop, West (Cristi Iacob), retras pe undeva pe la țară, într-o cabană pe deasupra căreia trec mereu avioane, care se trezește cu un prieten mai vechi, Wally, împreună cu fiul lui vitreg, Patsy, într-o vizită suspectă. West are și un proprietar, un bătrân abject și calic, care vorbește prea mult, interpretat de Avram Birău. În casă cu West, la etaj, mai locuiește o tânără, Lue (Claudia Prec), pe care o vedem abia în partea a doua a piesei.

Vizita devine din ce în ce mai suspectă, tensiunea dintre personaje “crește”, lăsându-ne să înțelegem că cei doi nu sunt așa prieteni și sunt veniți la West cu niște interese mârșave.

Regizorul Radu Dragomirescu a reușit să redea cumva lumea abjectă din piesa lui Butterworth, dar nu a reușit să transmită și spectatorilor tensiunea dintre personaje. Personajele au un limbaj colorat, se mai îmbrâncesc, unul chiar este bătut, altul împușcat, își răspund apăsat sau ironic, totul însă pe fondul unei povești prea neclare, ale cărei înțelesuri nu se dezvăluie nici la final.

Radu Zetu mi s-a părut că nu a surprins foarte bine trăsăturile personajului Wally și în loc să fie un interlop dur, abrutizat de acțiunile lui abjecte, a părut mai degrabă un băiat de treabă, ușor retardat care se crede în Pulp Fiction.

Revenind la decoruri (partea cea mai bună din piesă), promiscuitatea casei lui West a fost redată impresionant de bine prin niște scaune din lemn, o vioară veche, o stivă de lemne, un topor, o sobă cu burlan, niște pungi întinse pe o sârmă, o oglindă atârnată cu sfoară de ușă, un bidon de apă, frunze etc. De asemenea, noroiul de pe ghetele personajelor lăsa foarte bine impresia că acea cameră se află undeva într-o pădure, iarna, într-un loc uitat de lume.

Mi-a plăcut Viorel Cojanu în rolul Patsy, fiul vitreg al lui Wally, un punker care se prinde abia la final în ce s-a băgat. Rolul lui a fost cel mai bun din piesă. Cristi Iacob a scos ce a putut din rol, iar Claudia Prec nu mi s-a părut deloc potrivită pentru personajul ei, era prea delicată și drăguță pentru o femeie bătută de soartă, care duce o viață dubioasă într-o pădure. În ceea ce-l privește pe Avram Birău, în rolul Draycott, a reușit din plin să fie un moș enervant, incoerent și abject.

Distribuția: Cristian Iacob, Radu Zetu, Avram Birău, Viorel Cojanu şi Claudia Prec.

Regia și traducerea: Radu Dragomirescu
Scenografia şi light design-ul: Iulian Bălţătescu

Notă: 6/10

Taguri:, , , , , ,

6 / 10

10.12.2012 Publicat de ela

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.