Moartea unui comis voiajor, o altă piesă bună cu Rebengiuc

Moartea unui comis voiajor, se joacă la Bulandra din 2008, în regia lui Felix Alexa și este probabil cea mai jucată piesă a lui Arthur Miller. Subiectul nu este vechi și îmbâcsit, așa cum probabil s-ar gândi cei care o studiază la școală, cel puțin nu pentru scena bucureșteană unde o piesă bună este o raritate. Piesa, deși este montată la un mod clasic, are și câteva proiecții video, care nu știrbesc cu nimic din atmosfera piesei, dimpotrivă.

Drama din Moartea unui comis voiajor e aceea a unor părinți, mai precis a unui tată, care constată că a ajuns la 60 de ani și nu a realizat mare lucru, iar copiii lui nu sunt nici ei mai breji. Unul are 34 de ani și își dorește să se retragă la țară, într-o fermă, deși nu are resurse pentru asta, ignorînd dorința tatălui de a fi un om de afaceri, iar celălalt este un adolescent întîrziat, un fustangiu, lipsit de orice urmă de ambiție, care așteaptă să îi moară șefu’ ca să îi poată lua locul.

Victor Rebengiuc interpretează rolul tatălui, care se trezește rămas fără job înainte de a-și plăti ultima rată la casă. Scena în care merge la șeful lui pentru a-i cere să îi mai dea de lucru îl face pe Willy Loman să înțeleagă că nu și-a construit un nume în vânzări așa cum crezuse și că nici măcar prin umilință nu își mai poate primi jobul înapoi. Viața i se pare lui Willy din ce în ce mai cenușie. Casa la care a plătit rate timp de 25 de ani este acum inconjurată de clădiri din beton și sticlă, fiii lui sunt niște pierde-vară, iar imaginea unei bătrîneți tihnite își pierde conturul. Tensiunea crește treptat pe parcursul piesei, explodând la final, poate prea brusc pentru spectatori, lăsați buimaci după lăsarea cortinei.

Rolul nevestei lui Willy este jucat de Mariana Mihuț, soția lui Victor Rebengiuc și în viața reală, iar cei doi copii, Biff și Happy, de Șerban Pavlu și Marius Chivu.

Sursa poză: bulandra.ro

Taguri:, , ,

10 / 10

20.02.2012 Publicat de ela

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.