La Cenerentola la ONB – muzică superbă într-un decor de Familia Bundy

Gioachino RossiniSpectacolul La Cenerentola (Cenușăreasa) de la Opera Națională din București, pe care l-am urmărit Sâmbătă 21 Aprilie a fost ușor frustrant.

Un pic de context:

“La Cenerentola ossia La Bonta in trionfo” (Cenușăreasa sau Triumful Bunătății) este o operă bufă de Gioachino Rossini, cu libretul scris de Jacopo Ferreti, cu inspirație evidentă din basmul omonim; premiera a avut loc în 1817, la un an după succesul repurtat de “Il Barbiere di Siviglia” (montată impecabil de Opera din București).

Deși sinopsisul piesei poate fi regăsit mai detaliat aiurea, îl vom trece și noi în revistă pentru a ne clarifica așteptările; pentru cine îl cunoaște, poate sări mai jos la cronică. Vom mai  menționa faptul că Rossini a modificat unele elemente ale poveștii, schimbând numele personajelor și optând pentru o rezoluție a poveștii fără implicații magice.

Astfel, avem Actul 1:
Angelina (Cenușăreasa), este abuzată ca servitoare de surorile sale, Clorinda și Tisbe, în casa de baron ruinat a tatălui său vitreg, Don Magnifico, dar nepierzându-și speranța, cântă o romanță despre un prinț ce își alege o soție modestă. Își face intrarea Alidoro, filosoful-profesor al prințului Ramiro – deghizat ca cerșetor, pentru a cerceta reacția fetelor: Cenușăreasa îi ofera pâine și cafea, în timp ce surorile îl gonesc. Un cor de curteni apare pentru a anunța faptul că Prințul Ramiro caută să ia de consoartă cea mai frumoasă fată din provincie și prin urmare, va vizita și casa lui Don Magnifico, ceea ce se și întamplă: numai ca își schimbă rolul cu al valetului său Dandini, pentru a putea observa comportamentul nedisimulat al fetelor-pretendente. Dandini în rol de prinț invită cele două fiice privilegiate ale baronului Don Magnifico la un bal la palatul său; Cenușăreasa este atrasa de Ramiro, adevăratul prinț deghizat, iar la sugestia că ar putea participa și ea la bal, este admonestată de Don Magnifico – prințul nepierzând ocazia de a observa tratamentul degradant aplicat acestei ființe pure, dar trebuind să își controleze reacțiile pentru a nu își compromite deghizarea. La încercarea lui Alidoro (păpușarul piesei, în fapt) întors acum și înarmat cu documente ce dovedesc că baronul are trei fiice, care trebuie invitate la bal, dând astfel speranțe lui Ramiro și Angelinei, urmează o scenă dramatic-intriganta, în care Don Magnifico o declară pe a treia fiică ca fiind moarta (Ella… morì…) în timp ce o amenință pe Angelina că o ucide dacă mărturisește altceva.

Totuși, după plecarea spre palat a surorilor, tatălui, prințului, etc, Alidoro își relevă identitatea de profesor/păpușar, și îi oferă Cenușăresei haine scumpe, două brățări, și invitația de a-l însoți la bal.

La palat, în beciuri, condus inițial de Dandini probabil, Don Magnifico degustă treizeci de butoaie de vin, fiind numit în funcția de președinte, intedent și director al paharului; dictează astfel cavalerilor din cor un edict ce va trebui afișat în tot orașul: vinul nu trebuie îndoi cu apă timp de cincizeci de ani, sub pedeapsă capitală (Con cio sia cosa ché).

Într-o scena separată dar probabil paralelă în timp, Dandini îl informează pe prinț, că după evaluarea sa, fiicele baronului sunt un mix de insolență, capriciu și vanitate.

În Actul 2:
În sala de bal, Angelina, uluiește pe toată lumea cu frumusețea sa, iar prințul Ramiro este confuzionat de asemănarea ființei necunoscute cu servitoarea cunoscută mai devreme în zi, ce l-a fermecat. Încercând să o curteze, Angelina îi ofera prințului una dintre brățări, cerându-i să nu o urmeze, dar să o caute după brățara geamănă – dupa care fuge spre casă. Surorile Angelinei și baronul sunt și ei uluiți și amenințați de frumusețea Angelinei și de asemănarea pe care o recunosc cu ‘Cenușăreasa’. Nu își fac însă iluzii că una dintre surori nu va reuși să îl seducă pe prinț – (Sia qualunque delle figlie). Totuși prințul își relevă adevărate identitate, spre surpriza baronului și a fiicelor, care sunt mai apoi poftiți să plece din palat.

Pornit să caute frumoasa necunoscută, în tot ținutul, prințul Ramiro ajunge din nou în casa baronului; aici, Cenușăreasa, din nou în zdrențe, cântă lângă foc aceeași romanță. Prințul Ramiro află cu suprindere că brățara pereche se află pe mâna servitoarei, iar Angelina află uimită că Ramiro este în fapt prinț și nu valet. Angelina îi protejează pe baron și surori de mânia prințului. Urmează evident nunta prințului Ramiro și a Angelinei; apar cerând  iertare Don Magnifico și surorile (ipocrit, pentru a beneficia de noua alianță princiară), dar stopând mânia prințului, Angelina îi iartă din inimă – triumfând astfel bunătatea.

———————————-

Montarea operei este o coproducție a Operei din București cu Teatrul Național din Zagreb, Croația, și se joacă din 2008. Regizorul este austriac, Peter Pawlik, decorurile au fost realizate de croata Vesna Rezic, iar costumele de croata Barbara Bourek.

Opera beneficiaza de o uvertura extraordinară, și a fost interpretată superb de orchestra dirijată de Adrian Morar. Așteptam sedați, ca după uvertură să se deschidă cortina și să vedem un decor inspirat, un decor modest, sau o scenă goală – oricare dintre aceste opțiuni ne-ar fi satisfăcut. Dar am fost șocați: sub un design de lumini obositor (greșit cam tot timpul spectacolului), ni se prezintă o scenă de interior de apartament contemporan dintr-un sitcom ieftin, cu recuzită formată din canapea, veioză (Ikea probabil), blană de tigru, masă (probabil tot Ikea), câteva lăzi de bere (!!!), masă și fier de călcat, uscător de rufe. Lipsește televizorul.

Clorinda și Tisbe au in tot timpul piesei toalete dizgrațioase de ușuratice contemporane. Mai apoi, Don Magnifico are halat de baie și papuci de casă cu câini. Corul / însoțitorii prințului și ai lui Dandini sunt îmbrăcați sportiv, au rachete de tenis, mimează joc de tenis cu ele și cântat la chitară. Dandini aducând vestea răsturnării trăsurii prințului, are în mână ceva ce pare a volan de automobil, îndoit. Cenușăreasa poartă ochelari de soare. Actul doi devine mai acceptabil, decorurile de la palatul princiar sunt mai fruste.

Ansamblul piesei, costumele, decorurile și indicațiile regizorale creează o atmosferă neplăcută de pastișă și de caricatură vulgară, și nu de dramma giocosso sau de opera buffa. Toate astea ne fac să ne întrebăm:

De ce au răpit domnii croați, austrieci și români, tot farmecul vizual al acestei bijuterii operatice? De ce nu au lăsat adaptările contemporane, vulgar-popularizante sau extra-inventive la un teatru fără pretenții și unui regizor prea tânăr care își dorește să șocheze?

De ce opera dintr-o națiune mică est-europeana distruge sub titlu de experiment un giuvaier de patrimoniu cultural al vestului, când există spre exemplu națiuni de 1.2 miliarde de locuitori care nu au acces la nici un teatru liric (India)? Pentru că nu lipsa de talent m-a deranjat la acest spectacol.

Nu mă supără fiascourile de la Bulandra (sunt obișnuit); nu mai am așa mari probleme că Nottara a distrus “Opera de Trei Parale” [Ileana Lucaciu]; totuși ONB a distrus gratuit Cenerentola și farmecul muzicii lui Rossini, și puteam foarte bine să rămânem acasă, uitându-ne la TV la ceva ridicol și ascultând o înregistrare. Într-un final, nu m-ar fi deranjat deloc montarea actuală la Operetă – și poate chiar aș fi gustat-o.

Dar nemaiașteptând răspunsuri și epuizând vendetele, trebuie să decernăm și lauri: am fost impresionat de execuția orechestrei; Șerban Vasile (Dandini) a avut o performanță mai hotărâtă și atractivă decât Gheorge Vlad (prințul Ramiro); Maria Jinga (Angelina / Cenușăreasa), execută o coloratură superbă; soprana Ioana Mitu (Clorinda) deși cu un rol limitat, a cântat foarte frumos, iar în cadrul unor secvențe corale a pus foarte multă inima (practic a monopolizat corul); Petre Burca (Don Magnifico), a fost aproape amuzant în ariile ‘Con cio sia cosa che‘ și ‘Sia qualunque delle figlie‘ – un fel de ‘Largo al factotum‘.

Atmosfera din sală: efervescentă, aplauze ca după un mare succes (!?!), combinate cu larmă similară ca după concertele Ștefan Bănică Jr. De asemenea, nu am asistat la nici o altă piesă la care telefoanele mobile să deranjeze literalmente la fiecare 5 minute (probabil din nou, fanii Ștefan Bănică Jr).

Am aplaudat și noi sincer efortul muzical, și am plecat mohorâți, atinși de un catarsis de-a-ndoaselea.

Va atașăm mai jos aria ‘Sia qualunque delle figlie‘ într-o interpretare magistrală a lui Enzo Dara, și din fericire cu decoruri și scenografie naturale. Calitatea slabă video și audio nu îi pot fura farmecul (de la minutul 1 și 10 secunde veți fi uluiți):

Pentru cine dorește să citească, aveți și libretul aici și aici [standford.edu].

Taguri:, , , , , ,

6 / 10

25.04.2012 Publicat de dan

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.