“Human Animals”, în Club Legere Live, o piesă prea puțin reușită

Human Animals este o piesă producție a Teatrului Tabu care ar putea fi interesantă dacă scenariul nu ar fi atât de sărac și personajele atât de slab conturate. Piesa are câteva chestii mișto, însă nu sunt suficient manipulate și spectacolul, care se vrea a fi ceva de genul teatru fizic, cade în derizoriu, iar mesajul ajunge în orice altă parte în afară de public.

Acțiunea piesei se petrece într-un buncăr postapocaliptic unde, ca să ajungi, trebuie să plătești bani grei. Spectatorii sunt și ei implicați în piesă și se lasă să se înțeleagă că sunt dintre cei cu bani care și-au salvat viața în buncăr.

Personajele piesei sunt trei: un individ plin de bani, arogant și ostil, care lasă prin toată atitudinea lui să se înțeleagă că nu îi pasă de nimeni altcineva în afară de el, o artistă sensibilă, care mai crede în umanitate, ajunsă aici după ce un admirator anonim i-a plătit locul în buncăr, și un fel de administrator al buncărului care se ocupă de resursele de hrană. Cei trei sunt jucați de Lăcrămioara Bradoschi, Dan Clucinschi și Bogdan Iacob/Alex Stama.

Rolul cel mai slab îl face Lăcrămioara Clucinschi, (pardon Bradoschi, mi s-a atras atenția la comentarii) care deși se străduiește să scoată tot din personajul ei, nu este naturală, iar gesturile ei par toate prea studiate. Ceilalți doi fac niște roluri decente și te introduc cumva în atmosferă.

Ce nu mi-a mai plăcut a fost faptul că toți spectatorii de la piesă fumau în continuu, și deși nu am nicio problemă cu fumul de țigară în general, la piesa asta devenise insuportabil. Poate că n-ar fi rău să se pună un anunț pe perete ca spectatorii să o lase mai moale cu țigările în timpul piesei.

Dacă sunteți amatori de teatru underground, mergeți totuși să vedeți Human Animals, cine știe, poate spectacolul se îmbunătățește pe parcurs și regizorul Iulian Glița decide să bage mai mult text în piesă sau măcar să schimbe ceva la jocul actoricesc al Lăcrămioarei, să îl facă mai bogat. Nu cred că poți să construiești tensiune în piesă dacă nu îți construiești bine personajele și povestea. De asemenea, tăcerea o construiești cel mai bine în contrast cu un vacarm, de cuvinte sau nu.

Finalul piesei este brutal, iar noi spectatorii, nu empatizăm prea bine cu artista violată în buncăr din simplul motiv că nu știm prea multe despre ea. Și nu, convenția teatrală nu o poți uita dacă ai intrat cu bilet la o piesă de teatru. Spun asta pentru că regizorul a mizat pe faptul că spectatorii vor avea niște mici momente de amnezie și se vor implica în piesă să salveze artista. Sau dacă nu, să fie bulversați total. Dar, revin la aceeași idee, ca să fii bulversat tre să fii pregătit pentru asta.

Piesa se joacă în Club Legere Live, un club care se află în Piața Rosetti la subsolul Hotelului Banat.

Urmăriți-le programul pe site-ul lor aici.

Textul piesei a fost scris de Mihai Vântu, iar costumele au fost semnate de Răzvan Ciobanu.

Asistenți regie: Roxana Alecu și Simina Costea

Light design/video: Radu Ștefan Fulga

Muzica: Alex Halka

Regia: Iulian Glița

Prețul biletului este 25 de lei.

Poza e de pe site-ul lor.

 Nota 5/10

Taguri:, ,

5 / 10

13.03.2013 Publicat de ela

Comentarii (2)

  1. Vasilica Geamantan

    Nu am vazut spectacolul, dar, dupa cronica ta, cu siguranta m-as duce sa-l vad. Iata si motivele:
    1. Nu te-ai semnat, deci pot sa te banuiesc de rea vointa
    2. Nu ai fost foarte atent, motiv pentru care nu te poti hotari cum o cheama pe actrita care ti-a provocat atata repulsie (ori asta, ori iti e greu sa-i citesti numele)
    3. Nu prea le ai cu scrisul corect in limba romana ( afla ca varianta corecta pentru mentionatul “tre sa”
    este “trebuie sa”, asa scriem noi in Romania, sau, daca ai vrut sa fii genul pontos si colocvial trebuia sa pui un apostrof. Unde? Iti voi lasa placerea descoperirii).
    4. Daca ar fi reiesit din argumentele tale ca ai vazut si alte spectacole in afara de acesta la care te-ai grabit sa faci cronica, ai fi stiu ca (socant!) teatrul se bazeaza pe conventie, iar daca faptul ca platesti bilet te face sa nu te poti bucura de un spectacol, du-te si bea o bere mai puternica, mai amaruie.
    Mai departe, nu mai merita sa mai scriu. Oricum, ai batut in ciocoi si dat-o anonima!

  2. ela

    Sa iti raspund pe rand:
    1. Articolul este semnat in banda neagra de sub articol.
    2. Actrita nu mi-a provocat repulsie, exagerezi doar ca sa pari dramatic, doar mi s-a parut neconvingatoare in rolul ei. Aici ar putea fi de vina regizorul. Faptul ca i-am inversat numele de familie cu al unui alt actor e intr-adevar o nenorocire :).
    3. Ce ai spus despre prescurtarea lui “trebuie” e prea infantil, asa ca nu are sens sa imi bat capul. Te-ai legat si tu ca sa te legi de ceva. N-are sens sa o iei personal.
    4. Da, teatrul se bazeaza pe conventie, insa Iulian Glita a sperat ca spectatorii vor sparge conventia si vor interveni in piesa. El a spus-o, nu eu.

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.