Cluny – abate-te pe la o abaţie

Cluny se află în Bourgogne, la câţiva kilometri de Macon, o metropolă cu peste 3000 de locuitori. Aici se afla odată abaţia benedictină din Cluny, poate cea mai mare notă de subsol din istoria arhitecturii religioase creştine.

Abaţia a fost înfiinţată în 910 de un duce şi a crescut şi a tot crescut, în stil romanesc (nu românesc) până prin secolul XII.

Cluny este un oraş mic, cramponat de trecut. Faptul că are ruinele celei mai mari biserici construite vreodată e şi bine, dar şi rău (că uneori vin prea mulţi turişti americani nătărăi).

E bine pentru că prin 1793, cetăţenii erau foarte supăraţi pe călugării îmbuibaţi şi au decis să demoleze abaţia. Şi, dacă tot au început să dărâme, la ce să folosească atâta amar de pietre ? La nişte vile noi-nouţe.

De aceea, prin oraş mai vezi şi acum pe ici pe colo un rest de vitraliu sau un capitel de coloană, la temelia unei prăvălii.

Astăzi, din imensitatea halucinantă a abaţiei rămâne un turn lateral minor, de vreo 30 m înălţime.

Am nimerit la Cluny într-o zi de târg. Piaţa se ţine undeva lângă ruine. Printre francezii care se plimbau printre tarabe cu gura larg deschisă şi o figură visător-infantilă trecea o procesiune mortuară: era un protest al localnicilor faţă de desfiinţarea unei clase, la o şcoală.

Am primit pliant, pe care am citit cu oroare că de acum înainte în clase vor fi câte 27-28 de copii. Inimaginabil ! Atroce ! Nu ştiu cum mai puteţi trăi.

Manifestaţia era susţinută muzical, cu 2 toboşare, nu prea talentate. De la distanţă, din parcarea gratuită, aveai senzaţia că undeva în spatele ruinelor cetăţenii din Cluny se pregătesc de o execuţie.

Pasionaţii de magnetism pot achiziţiona (cam scump) tradiţionalul suvenir pentru frigider. Pe uliţa mare, pietonală, veţi găsi sute de magazine cu nimicuri franţuzeşti autentice, pe lângă patisserie, boulangerie, charcuterie, săpunuri, antichităţi etc.

Există şi un muzeu, dar cui îi pasă, în definitiv ? Cluny e doar un alt orăşel franţuzesc, în care trebuie să recunosc că m-am simţit bine, relaxat. Nu i-aş aloca însă mai mult de 3 ore, incluzând prânzul.

Taguri:, ,

7 / 10

19.03.2012 Publicat de adrian

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.