Agde, Sete, Meze, sau cum e de fapt la Mediterana în Franţa


Am ajuns în Agde în mijlocul unei misterioase competiţii de canotaj. Bărcile executau nişte manevre complicate. Abordaje, apoi nişte piruete sincronizate, în timp ce o altă barcă le încercuia pe celelalte.

Atmosfera era foarte festivă, participau vreo 5-6 echipe şi veniseră vreo 200 de persoane să le încurajeze. Oraşul e destul de mare, se află la vărsarea Heraultului în Mediterana. Multe iahturi, un pod peste râu şi oraşul vechi, a cărui particularitate sunt pietrele din lavă neagră din care sunt construite casele şi biserica.

Foarte multe restaurante plutitoare, pe pontoane aşezate pe Herault. Meniul zilei în general în jur de 13-16 Euro de persoană, în funcţie de ce alegi, însă combinaţiile sunt generoase. Multe cafenele, terase, chiar şi o variantă “exotică” de restaurant, care propunea tex-mex, grill, fajitas etc. Nu prea avea clienţi, însă.

Agde e ceva mai turistic decât oraşele mai din interior. Există meniu în limba engleză, ospătăriţa chiar făcea nişte eforturi de engleză, dar a răsuflat uşurată când a constatat că vorbim franceză. Mâncarea se potriveşte bine aşteptărilor pe care şi le face turistul despre oraş. Supă de peşte, fructe de mare. Străinii începuseră deja să apară în peisaj, auzeam engleză şi olandeză.

 

Sete e un oraş despre care se spune că ar fi mai trufaş decât celelalte de pe litoral. Am ales ruta “pitorească” dinspre Agde, pe dunele de nisip care separă Etang de Thau de Mediterana. “Etang” e o lagună închisă, cu crescătorii de stridii.

Spre deosebire de Agde, Sete e un port mediteranean, cu feriboturi şi flotă de pescuit În plus, aici se află portiţa spre Etang, pe care o traversezi pe un pod mobil. Oraşul e mult mai animat, dar parcă nu era aşa orientat spre turist, poate din blazare.

Multe construcţii moderne, blocuri de locuinţe de vacanţă, într-o fostă carieră de piatră din partea de vest a oraşului. Facilităţi complete pentru proprietarii de iahturi. Oraşul vechi e mare, aşezat pe canalul care leagă etangul de Mediterana.

Am urcat pe Mont Saint-Clair, o colină cu o privelişte frumoasă în toate direcţiile. Muntele e un fel de grădină mare, cu case şi curţi, măslini, portocali etc. Spre vest, ceva mai jos de locul cu privelişte, e un parc, Les Pierres Blanches, unde te poţi plimba printre arbuşti. De notat că potecile nu sunt asfaltate. Erau mulţi oameni, cei mai mulţi cu copiii, cu câinii, sau cu perechea. Mulţi pensionari, ca peste tot în Franţa. Din loc în loc sunt panouri cu descrieri ale panoramei. Ce se vede şi în ce direcţie.

Meze e retras, decent, are un port de agrement şi un centru foarte agreabil. Destule restaurante şi cafenele, câteva magazine de suveniruri. S-au făcut amenajări recente pentru a putea primi turiştii: o parcare cu vreo 5.000 de locuri şi refacerea promenadei din port (încă nu e gata). Şi aici restaurante cu fructe de mare etc. Fiind chiar lângă crescătorii, multe oferte cu stridii, inclusiv un mega-platou cu stridii, la 54 Euro. Părea destul de convenabil pentru un grup.

Câteva porţiuni din oraş au primit un “lifting”: refacerea pavajului, faţadelor. În centru e un carusel. Grupuri de pensionari pe bănci, ca în Cişmigiu. Din când în când mai trecea câte o maşină cu magrebini care ascultau muzică la maxim. “Cocalarii” reprezintă un curent universal.

La întoarcere am intuit însă cum vor arăta şoselele în timpul verii. E cald, aglomerat, n-ai loc să parchezi nicăieri, asfaltul fierbe, oamenii încep să claxoneze, iar sutele de mii de rulote stabilesc un ritm de 30 km/h peste tot. Dar cumva, parcă tot merită.

Taguri:, , , ,

10 / 10

26.03.2012 Publicat de adrian

Comentarii (1)

  1. TuristaRatacita

    Mai rau ca la Grande Motte, vara, nu poate fi. ;)

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.