Your Sister’s Sister (2011): două surori sunt interesate de același bărbat

Your Sister’s Sister (Sora surorii tale) este o poveste simplă despre două surori care într-un fel sau altul ajung să fie interesate de același bărbat. Iris (Emily Blunt), una dintre cele două surori, îi propune celui mai bun prieten, Jack (Mark Duplass), să meargă la casa ei de vacanță, pentru a-l ajuta sa-și revină după o perioadă dificilă. Ajuns la casa de vacanță, Jack constată că aici mai este și Hannah (Rosemarie DeWitt), sora lesbiană a lui Iris, venită și ea să se recupereze după niște eșecuri sentimentale. După o beție cruntă, cei doi ajung să facă sex, pentru ca a doua zi să se trezească în casă cu Iris, venită nu se știe de ce să stea și ea acolo câteva zile. Povestea pare palpitantă, dar nu e.

Pe tot parcursul filmului asistăm la tot felul de discuții între cei trei, nu foarte interesante, și la felul cum încearcă să își rezolve problemele amoroase, care, de altfel, nu sunt prea grave. Cam toată acțiunea filmului se petrece în casa de vacanță a celor două surori, undeva în sălbăticie, pe malul unui lac, așa că nu mai avem parte și de alte personaje care să mai anime acțiunea.

Nu prea am înțeles de ce filmul a fost așa bine primit de public și critici, povestea este aproape liniară, nici prea dramatică, nici prea comică, nici prea romantică sau emoționantă, cu un final destul de previzibil și neinteresant.

Concluzia mea e că filmul nu reușește să sensibilizeze, nu transmite mare lucru, iar povestea, deși are potențial, cade în derizoriu cam de pe la jumătatea filmului.

Filmul a fost regizat de Lynn Shelton și a fost realizat cu un buget foarte mic, poate de aici și entuziasmul publicului cu privire la el.

Nota Rotten Tomatoes: 84% fresh
Nota Imdb: 6.8
Nota Cronix: 6.0

Taguri:, , ,

6 / 10

06.12.2012 Publicat de ela

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.