Top cele mai complexe personaje din filme

Deoarece ar fi fost foarte lung topul, am ales numai personaje principale, urmând să fac un alt top și cu personaje secundare. În top nu am inclus filme de dinainte de ’90.

 

1. Bess McNeill din Breaking the Waves (1996), regizat de Lars von Trier. Rolul a fost interpretat de Emily Watson. Bess McNeill este o tânără dintr-un sat din Scoția care își așteaptă soțul să se întoarcă de pe platforma petrolieră unde lucrează. În momentul în care acesta suferă un accident și este imobilizat la pat, Bess începe să creadă că poate obține un ajutor divin, culcându-se cu alți bărbați. Emily Watson joacă impecabil. Trailerul aici.

 

2. Brandon Teena din Boys Don’t Cry (1999), în regia lui Kimberly Peirce. Filmul este inspirat dintr-o poveste reală, iar rolul principal, Brandon Teena, este interpretat de Hilary Swank, care a și primit un Oscar pentru performanța din acest film. Brandon Teena este o adolescentă cu probleme de identitate sexuală, care se îmbracă și se poartă ca un băiat. Ea reușește chiar să își facă o iubită și să se integreze într-un grup unde este luată drept băiat. Trailerul filmului aici.

 

3. Betty Elms/Diane Selwyn din Mulholand Drive (2001), în regia lui David Lynch. Betty Elms (Naomi Watts) este o tânără actriță care ajunge la Hollywood unde intră, alături de o altă actriță, extrem de frumoasă, într-o poveste întunecată, unde nu se mai știe ce e realitate și ce e vis. Felul în care joacă Watson este impresionant. Trailerul filmului îl puteți vedea aici.

 

 

4. Jeliza-Rose din Tideland (2005), în regia lui Terry Gilliam. Rolul a fost interpretat de Jodelle Ferland, care în momentul filmărilor avea 10 ani. Jeliza este o fetiță stranie, cu o imaginație foarte bogată, care își inventează tot felul de personaje din păpușile ei. Jeliza nu se sperie nici când îi moare mama de la o supradoză și nici când stă pe genunchii tatălui ei mort, într-o casă în mijlocul unui câmp. Un fragment din film cu Jeliza puteți vedea aici.

 

 

5. Ramon Sampedro din Mar Adentro (The Sea Inside), lansat în 2004 și regizat de Alejandro Amenabar. Ramon (Javier Bardem) este imobilizat la pat, paralizat de la gât în jos, în urma unui accident de înot. Personajul compune poeme, se îndrăgostește și luptă pentru dreptul de a fi eutanasiat. Trailerul filmului aici.

 

 

6. Karl Childers din Sling Blade (1996), regizat de Billy Bob Thornton, cel care a și interpretat acest rol. Karl Childers este un tip cam retardat, eliberat dintr-un spital de psihiatrie, unde a fost internat pentru uciderea maică-sii și a iubitului ei. El reușește să se împrietenească cu un copil, însă întâmpină tot felul de probleme din cauza incidentelor din trecut. Pentru rol, Billy Bob Thornton s-a transformat atât de tare, încât cu greu te prinzi că este vorba de el. Un fragment din film puteți vedea aici.

 

7. Barton Fink din Barton Fink (1991), în regia fraților Coen. John Turturro interpretează un scriitor, ajuns într-o cameră de hotel, care este deranjat de un vecin de palier cam bizar. Lucrurile se complică, dovedindu-se că vecinul de palier se află doar în imaginația lui Barton Fink. Filmul e plin de aluzii la diverși scriitori și regizori, iar rolul BartonFink a fost scris de frații Coen avându-l pe John Turturro în minte. Trailerul aici.

 

 

8. Virginia Woolf din The Hours (2002), regizat de Stephen Daldry. Nicole Kidman face aici poate cel mai complex personaj din cariera ei. Pentru rolul Virginia Woolf ea a fost destul de transformată și a purtat un nas fals, care îi dădea un aer mai profund. Eforturile i-au fost recompensate cu un Oscar pentru cea mai bună actriță într-un rol principal. Trailerul aici.

 

 

9. Aileen din Monster (2003), în regia lui Patty Jenkins, este un film inspirat din povestea lui AillenWuornos, o prostituată lesbiană care începe să ucidă bărbați și să le ia banii. Ea a fost condamnată la moarte. Charlize Theron s-a îngrășat 15 kilograme pentru acest rol, pentru care de altfel a primit și Oscarul. În film, Charlize Theron este de nerecunoscut.Trailerul aici.

 

 

10. Juliet Hulme din Heavenly Creatures (1994), în regia lui Peter Jackson. Filmul este inspirat din  povestea a două prietene, captive în propria lor lume fantezistă, obsesivă, care ajung să o ucidă pe mama uneia dintre ele, doar pentru a nu fi despărțite. După acest episod, cele două prietene nu au mai fost lăsate să se vadă niciodată. Ele trăiesc și acum. Rolul Juliet a fost interpretat de Kate Winslet. Câteva imagini din film găsiți aici.

 

11. Patrick Bateman din American Psycho (2000), regizat de Mary Harron. Patrick Bateman (Christian Bale) lucrează pe Wall Street, este obsedat de îngrijirea corporală (sport, dietă, tot felul de creme, parfumuri și loțiuni scumpe) și ucide fără vreo remușcare, de la colegi de job, până la prostituate. Patrick Bateman poate fi confundat foarte ușor cu alții ca el, așadar riscul de a fi prins nu există. Prima scenă din film aici.

 

12. Andy Kaufman din Man on the Moon (1999), în regia lui Milos Forman. Rolul extravagantului Andy Kaufman, despre care nu se știe când e serios și când joacă un rol, a fost interpretat de Jim Carrey, care s-a transformat spectaculos pentru acest rol. Andy Kaufman a jucat rolul Latka din Taxi și a fost un comediant american celebru. Trailerul aici.

 

 

Taguri:, , , , , , , , , , , , , , , , , ,

10 / 10

25.04.2012 Publicat de ela

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.