The Woman in Black (2012), doar un alt film cu case bântuite


The Woman in Black (Femeia în negru) pare o zi plictisitoare din viața lui Harry Potter, în care încearcă să rezolve un caz lipsit de cine știe ce complicații și aventură. Filmul are puține personaje, povestea e simplă, iar momentele de horror sunt reprezentate în mare parte prin zgomote: uși care scărțîie, pași pe podea, ciocănituri la ușă în momentele cela mai nepotrivite, dar și prin câteva apariții ale femeii în negru și ale fantomelor unor copii, nu însă suficiente cât să dormi toată noaptea cu lumina aprinsă.

Acțiunea filmului se petrece pe la 1900 și îl are în centru pe Daniel Radcliffe, care pare parcă prea mic la vârstă pentru un rol de tată, traumatizat de moartea soției, cu o carieră în avocatură.

Arthur Kipps este un tânăr avocat care se duce să rezolve un caz cu o casă și găsește în ea niște fantome nu foarte prietenoase, dar nici prea spăimântoase. Satul în care ajunge este terorizat de aparițiile unei femei în negru, care împinge copiii să se spânzure, să își dea foc sau să se arunce de bunăvoie pe fereastră. Atmosfera din sat e tensionată, iar Arthur Kipps este sfătuit să o șteargă cât poate de repede, însă el nu are de gând să plece, ba mai mult, se duce și doarme în casa bântuită.

Ideea cu fantoma care se răzbună apare cam în toate filmele cu case bântuite, prea puține fiind filmele cu fantome care nu vor să fie deranjate. Regizorul James Watkins a încercat să dea un aer inedit ideii de răzbunare, transformând-o pe femeia în negru într-o fantomă nemulțumită până la final, însă fără prea mare succes, tensiunea din film nu crește suficient de mult pentru a fi un horror bun.

Din fericire, filmul nu este prea lung și finalul este cât de cât interesant, însă nu atât de interesant încât să te bucuri că ai ales să te uiți la filmul ăsta și nu la altul. Ce mi-a plăcut la film a fost atmosfera dark din satul cu fantome, arhitectura casei bântuite, drumul ăla prin mlaștină și costumele.

Filmul a fost realizat după romanul The Woman in Black, scris de Susan Hill, care se pare că a avut un succes destul de mare la public.

Nota IMDB: 6.8

Nota Rotten Tomatoes: 65%

Taguri:, , , , , , ,

6 / 10

21.03.2012 Publicat de ela

Comentarii (1)

  1. TuristaRatacita

    Asta am zis şi eu când l-am văzut în rol de tată. Pare, mai degrabă, fratele mai mare. Şi joacă inimaginabil de prost (nu am văzut nici un Harry Potter, dar am impresia că a rămas la nivelul de abracadabra).

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.