The Rum Diary (2011), prea puțin din spiritul lui Hunter S. Thompson


The Rum Diary (Jurnalul unui iubitor de rom) este o adaptare comico-dramatică după romanul cu același nume al lui Hunter S. Thompson, o carte fantastică scrisă la doar 22 de ani. Cei care se așteaptă ca filmul să fie la fel de bun ca romanul vor fi dezamăgiți, The Rum Diary este doar o poveste amuzantă, în care Johnny Depp este un scriitor, mare consumator de rom, care se angajează să scrie horoscopul la o redacție destul de dubioasă din Porto Rico, se îndrăgostește de nevasta unui afacerist cu imobiliare și refuză să renunțe la principiile lui de ziarist atunci când i se cere.

Acțiunea filmului se petrece în prima parte a mandatului lui Nixon, la sfârșitul anilor ’50. Filmul începe promițător cu o scenă într-un hotel și cu un Johhny Depp mahmur, cu ochii injectați de la băutură, însă tonul filmului devine treptat unul mult prea comic pentru ca personajele să fie luate și în serios.

Ecranizarea este acceptabilă, dar sunt parcă prea multe scene cu umor ieftin sau care romanticizează excesiv culoarea anilor ’50, reducând din calitatea filmului. Deși aceste aspecte contribuie la amuzament, filmul este îndepărtat de la spiritul cărții, în care era vorba în principal de mizeria din Porto Rico, mizeria din politica americană, mizeria afaceriștilor fără scrupule, alcoolism și caniculă, dar și mult sex.

Singura scenă mai fierbinte din film este una în care Paul Kemp (Johnny Depp), înfășurat cu un prosop, se sărută pasional cu Chenault (Amber Heard), însă sunt întrerupți de discursul lui Hitler pus la pick-up de colegul lui de cameră, Moberg (Giovanni Ribisi), un personaj mereu beat, poate cel mai bine conturat din film.

Incluzând în film doar o scenă cu copii care trăiesc în mizerie și prea multe scene de lux, producătorii s-au vândut (sell out) la fel cum Paul Kemp, personajul principal a refuzat să o facă.

The Rum Diary nu a reușit și poate nici nu și-a propus să ajungă la nivelul filmului lui Terry Gilliam, Fear and Loathing in Las Vegas, dar cu toate astea, îi putem acorda filmului nota 7.5. Cum sistemul nu ne permite note fracționare, o vom rotunji în sus la 8.

În film avem ocazia să îl vedem și pe Aaron Eckhart, în rolul unui afacerist cu imobiliare.

Filmul a fost regizat de Bruce Robinson.

Nota IMDB: 6.4
Nota Rotten Tomatoes: 50%

Taguri:, , , , , , ,

8 / 10

28.03.2012 Publicat de ela

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.