Shame (2011), drama unui corporatist dependent de sex


Shame (Rușine) este un film foarte lent, care la început pare un fel de American Psycho mai cuminte, însă pe parcurs scenele interminabile în care nu se întâmplă mare lucru riscă să devină agasante. Scena în care Michael Fassbender aleargă mi s-a părut exagerat de lungă, iar cea în care Carrey Mulligan cântă New York, New York, a sfârșit prin a mă plictisi.

Filmul este despre un corporatist newyorkez, Brandon Sullivan (Michael Fassbender), dotat cu un penis uriaș, pentru care nu s-au folosit proteze în film sau dubluri, care locuiește într-un apartament mobilat în stil minimalist, cum altfel?, este obsedat de sex și merge în tot felul de locuri dubioase unde și-o trage inclusiv cu bărbați. Personajul are adevărate colecții de reviste și filme porno, laptopul e și el plin de pornografie, inclusiv cel de la birou, iar viața lui stă în general sub semnul sexualității, nimic nu pare să-l mai intereseze.

Dat fiind că se uită atât de mult la filme porno și merge în asemenea locuri sordide să facă sex, Brandon Sullivan nu se mai excită la sexul normal, cu femei neplătite, care vor relații, lucru care se pare că îi creează tot felul de drame, angoase, depresii. Întâlnirea amoroasă cu o colegă de la job la un restaurant este crispată, iar conversația curge cu greutate, Brandon nefiind interesat să discute sau să aibă relații.

În film nu se întâmplă mare lucru. Începutul filmului ni-l arată pe Brandon Sullivan defilând prin casă gol, cu penisul lui mare la vedere, ignorând niște mesaje pe telefonul fix, mesaje despre care ne prindem mai târziu că sunt de la sora lui. Într-o zi, cam pe la minutul 15 din film, se trezește cu soră-sa la el pentru câteva zile, situație care, deși inițial nu părea, îi creează o stare destul de tensionată, rutina lui sexuală fiind întreruptă.

Sora lui Brandon, Sissy, jucată de Carrey Mulligan, trece și ea printr-o dramă, un amestec de neîmplinire, exhibiționism, cu lipsa de sens și nefericirea dată de niște relații eșuate. Momentul în care Brandon merge cu șeful lui la restaurant, pentru a o asculta pe sora lui cântând, e bizar și lung, iar lacrimile lui Brandon parcă sunt singurul lui moment de umanitate. Scena a fost filmată în timp real, iar cântecul este interpretat live chiar de Carrey Mulligan.

Încercarea regizorului Steve McQueen de a reda atmosfera din locul unde te poate duce o obsesie sexuală este destul de reușită, însă filmul este doar despre o obsesie, fără o poveste, iar finalul te cam lasă cu ochii-n soare.

Shame a fost aclamat de critici, mulți îl consideră o capodoperă, un poem vizual despre sex și o metaforă despre mizeria existențială. Filmul a câștigat o grămadă de premii, așa că merită să-l vedeți, cine știe, poate o să vă placă mult. Oricum, cert e că filmul nu lasă pe nimeni indiferent.

Nota IMDB: 7.7

Nota Rotten Tomatoes: 80%

Taguri:, , , , , , , , ,

7 / 10

19.04.2012 Publicat de ela

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.