Hugo (2011): Cine n-are orfani să-şi cumpere

Când după Gala Premiilor Oscar, Hugo a plecat acasă cu nu mai puţin de cinci statuete, majoritatea celor care văzuseră filmul şi-au dat o palmă peste frunte şi-au exclamat în cor: “Cum, frate?” La o privire mai atentă putem observa totuşi că toate cele cinci premii Oscar au fost luate pe chestii tehnice, mai precis: Scenografie, Cinematografie, Editare Audio, Mixaj Audio şi Efecte Speciale. Iar la capitolul ăsta Hugo impresionează.

Fără să abuzeze de efecte, filmul creează o lume suprarealistă de vis, un Paris interbelic idilic care îţi dă pe alocuri senzaţia de desen animat sau joc de păpuşi. Atmosfera nici nu putea fi altfel decât specială, cu Martin Scorsese aflat la primul său film pentru copii şi totodată primul film în 12 ani fără Leonardo Di Caprio.

Pe cât de interesant este însă Hugo ca tehnică cinematografică, pe atât de fad e filmul ca poveste. Desigur, dacă eşti o văduvă tânără, o bunică melancolică sau mamă la menopauză vei fi hipnotizată tot filmul de ochii albaştri şi anormal de mari ai personajului principal, astfel încât nu vei mai observa nimic. Dacă eşti un spectator obişnuit, ochii neobişnuit de mari nu vor ajuta acţiunea cu nimic.

Pe scurt, Hugo e combinaţie de David Copperfield, Harry Potter, Pinocchio şi un documentar ciudat despre începuturile cinematografiei, dublat de Irina Margareta Nistor.

Rămas orfan la o vârstă fragedă şi înnebunit după şurubărie, Hugo Cabret trăieşte în pereţii Gării Centrale din Paris visând să poată repara una dintre invenţiile la care lucra alături de tatăl său. Într-o zi, pe când se ascundea de Gustav, jandarmul gării şi duşmanul său de moarte (Sacha baron Cohen, aici în rol de om), Hugo se întîlneşte cu Georges (Ben Kigsley, aici într-un rol bun), şi el şurubar, proprietarul unui mic magazin de jucării, un bărbat misterios, de la care speră să obţină piesele necesare pentru a şurubări la invenţia stricată. În peisaj apare şi nepoata adolescentă a lui Georges, Isabela, apoi o cheie, o serie de coincidenţe stranii, Saruman, turnul Eiffel, omul de tinichea, iar la final totul se termină într-o notă biografică înduioşătoare.

Dacă sunteţi împătimit de ceasornicărie, trenuri, steampunk sau art nouveau atunci cu siguranţă Hugo vă va plăcea. Dacă vă plac la nebunie filmele de atmosferă şi vă pasionează istoria cinema-ului, de asemenea Hugo vă va plăcea. Dacă căutaţi totuşi un film cu o poveste consistentă, nu unul fragmentat în două părţi: o aventură şi o biografie, atunci poate că trebuie să mai căutaţi.

Oricum, urmărind Hugo şi Artistul, nu pot să cred decât că scenariştii americani au intrat într-o perioadă de reverie în care simt nevoia cu orice preţ să elogieze începuturile cinematografiei. Poate că nu e rău. Totuşi două filme în acelaşi an, bate deja la ochi.

Trailerul aici.

Taguri:, , , , , , , ,

8 / 10

06.03.2012 Publicat de radu

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.