După dealuri (2012) – cronică film

Așa cum probabil știți cu toții, filmul “După dealuri” este inspirat din cazul unei călugărițe schizofrenice de la Tanacu care a fost exorcizată de colegele ei de la mănăstire și, după zile de înfometare, n-a mai rezistat și a murit. Filmul este o adaptare a romanelor non-ficționale scrise de Tatiana Niculescu-Bran, care s-a inspirat din acest caz celebru. Dacă vă interesează cazul, găsiți toată povestea cu detaliile macabre în articolul  de aici.

Revenind la film, producția lui Mungiu este o reușită, în sensul că, fără să arunce cu judecăți de valoare și fără să aibă ochiul critic al omului modern, care și-a dat seama că religia practicată literal reprezintă o abrutizare mentală, el prezintă situația din interior, din logica celor care trăiesc la mănăstire.

Evident, privită așa, situația nu ne mai apare atât de absurdă. Reușim să înțelegem că moartea călugăriței (în film, cazul Alinei) nu a fost o decizie luată spontan și că un întreg complex de factori a dus la asta. De exemplu: călugărița nu a fost internată la spital pentru că nu erau paturi libere, medicii sufereau și ei de pusee religioase și aveau impresia că maica putea să se vindece la mănăstire. Un alt element important era faptul că maica respectivă nu avea o casă unde să se ducă și depindea de ritmul vieții de la mănăstire.

Cristian Mungiu reușește să puncteze foarte bine ignoranța medicilor, prejudecățile și, mai ales, influența religiei asupra oamenilor. El este foarte atent la fiecare detaliu și fiecare replică ne dă impresia că lucrurile au rămas încremenite așa încă din Evul Mediu. La un moment dat, în cabinetul unui medic, putem să deslușim pe perete o icoană cu Maica Domnului, alături de o Giocondă și un apus de soare. Ceea ce nu exagerează Mungiu în film este credința obtuză a oamenilor în valorile Bisericii, care poate duce la asemenea erori, așa cum s-a întâmplat în cazul Tanacu.

Deși filmul se derulează într-un decor cenușiu, de iarnă, peisajele de la mănăstire au acea simplitate de la țară și sunt frumoase. Povestea filmului este captivantă, scenariul este perfect, iar cele două actrițe care le interpretează pe Voichița și Alina (Cosmina Stratan și Cristina Flutur) au jucat impecabil.

Povestea spusă de Mungiu este diferită de cazul Tanacu în sensul că Alina nu este călugăriță, ci doar vine să o convingă pe prietena ei Voichița, aflată la mănăstire, să meargă să muncească în Germania pe vapor. Nereușind să o convingă, rămâne și ea la mănăstire, însă din cauza unor accese de schizofrenie, lucrurile iau o întorsătură nefastă. Ce n-am înțeles este de ce Mungiu a introdus acea tentă de lesbianism între Voichița și Alina.

Finalul filmului este cam lungit, eu aș fi încheiat povestea la momentul morții Alinei, însă Mungiu a simțit nevoia să arate spectatorilor că a existat și o justiție (sau o perspectivă) alta decât cea divină. Faptul că Mungiu a încercat să dea o morală poveștii mi s-a părut că a cam stricat din farmecul filmului. De asemenea, doctorița din final care începe să o critice pe călugăriță parcă și ea a fost introdusă forțat în peisaj.

După dealuri (Beyond the Hills) a fost recompensat la Cannes cu premiul pentru cel mai bun scenariu și premiul pentru intepretare feminină. Dacă nu vă place realismul cinematografic românesc, mai bine alegeți alt film, pelicula lui Mungiu nu este nici veselă, nici colorată, ci doar încearcă să puncteze problema spinoasă a religiei ortodoxe în România.

Nota imdb: 7.8

Nota Cronix: 7.0

Taguri:, , ,

7 / 10

01.11.2012 Publicat de ela

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.