Contraband (2012), sau cât de ușor poți să confunzi o pânză de Pollock cu o prelată murdară

Deși felul în care este filmat poate fi cam năucitor, Contraband este un thriller cu o poveste ceva mai complicată față de alte filme de acțiune și poate fi o alegere bună într-o seară în care aveți chef de un film cu ceva violență care să nu vă solicite intelectual prea tare, dar nici să vă dezamăgească.

Mark Wahlberg are rolul unui contrabandist, Chris Farraday, care s-a lăsat de meserie pentru a se dedica familiei, însă constrâns de niște mafioți merge să aducă niște pachete din Panama pe un vas. Apar tot felul de situații neprevăzute, niște schimburi de focuri în Panama, o razie a poliției pe vas, droguri, bani falși, o pânză de Jackson Pollock confundată cu o prelată murdară, o glumă nu departe de realitate, și o Kate Beckinsale, blondă, fără costum din latex.

Nevasta lui Chris Farraday, jucată de Kate Beckinsale, nu pare nici ea să o ducă prea bine, fiind învelită într-o folie de plastic și aruncată într-un container în care este turnat ciment. Filmul se termină cu bine, poate prea cheesy, personajul pozitiv rămâne și cu banii și cu fata, iar răufăcătorii sunt prinși de poliție.

Eu am pierdut la un moment dat firul acțiunii, nu mai știam ce au de fapt în pachetele alea, care de partea cui e, și nu pot să zic că filmul m-a prins prea tare.

Contraband nu va fi apreciat în mod deosebit de publicul feminin, povestea amoroasă este secundară în film, limbajul este destul de liber, plin de înjurături, iar latura emoțională este cam absentă.

În film mai joacă Giovanni Ribisi, bețivul din The Rum Diary și Ben Foster, cunoscut mai ales din The Mechanic și Pandorum.

Contraband a fost regizat de Baltasar Kormákur.

Nota IMDB: 6.6

Nota Rotten Tomatoes: 5.1

Taguri:, , , , , , , , ,

7 / 10

15.04.2012 Publicat de ela

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.