Picnic la marginea drumului, poetica alegorie despre umanitate a lui Arkadi și Boris Strugațki

Picnic la marginea drumului, cartea fraților Strugațki, este cunoscută de foarte mulți prin prisma ecranizării lui Tarkovski. Se spune că Stalker (titlul internațional al filmului), este de neratat pentru orice intelectual care vrea să înțeleagă cinematografia de artă. Eu una m-am plictisit de moarte la prima jumătate și am adormit spre final. Pe cât de plictisitor mi s-a părut filmul, pe atât de captivantă am găsit cartea, pe care am cititi-o dintr-o suflare. Este adevărat că dimensiunile ei sunt mai degrabe firave și nu iți ia mult să o termini. Limbajul folosit este simplu, frazele scurte și clare, descrierile la obiect, dialogurile la fel. Un stil fără înflorituri, gazetăresc, care curge.

O navă extraterestră se oprește pentru o clipă într-un orașel oarecare. Scurta sa « vizită » schimbă pentru totdeuna înfățișarea locului și obiceiurile oamenilor. Armata împrejmuiește « Zona » și oameni de stiință sunt aduși pentru a cerceta misterioasele și primejdioasele obiecte rămase în urma vizitatorilor. Orășelul se transformă radical, asaltat de oportuniști și afaceriști, bântuit de umbrele localnicilor  de altădată și de stalkeri, nume dat celor care care, riscându-și viața, intră în Zonă pentru a fura și vinde misterioasele obiecte.

Picnic la marginea drumului este povestea lui Red (Roșcovanul), unul dintre cei mai buni stalkeri, și a transformării sale. Zona i-a transformat tatăl într-un mort viu, i-a omorât singurul prieten, i-a înghițit tovarășii și a făcut ca fetița sa să se nască in parte maimuță. Din cauza Zonei și a a ocupației sale, a stat în câteva rânduri la închisoare, din cauza Zonei, Red a devenit un singuratic, fără prieteni, trăind în continuu un prezent din care nu vede nici o posibilitate de ieșire. Când fata lui, Maimuțica, se îmbolnăvește și singurul cu care mai comunică este bunicul zombificat, Red se hotărăște să intre încă o data în Zonă, în căutarea unui obiect mistic, despre care legendele spun că poate să îndeplinescă orice dorința: o sferă uriașă.

Picnic la marginea drumului este una din carțile mele preferate. Nu este o carte care excelează prin stilul scriiturii, nu o sa te facă să vrei să scoți caiețelul pe care să notezi expresiile frumoase. Dar este alertă, știe să te țină în suspans, să-ți pună la încercare imaginația și mai ales este o alegorie superbă despre om și umanitate, singurătate și divinitate, speranță și deznădejde. De fiecare dată cand o recitesc, găsesc alte sensuri și, până la urmatoarea recitire, sunt convinsă ca am înțeles-o pe deplin. O iubesc pentru entuziasmul său și pentru superbul său sfârșit. Este genul de carte pe care aș trece-o pe lista de lecturi obligatorii a adolescenților și aș discuta-o cu prietenii de orice vârstă.  Vă recomand călduros să o recitiți sau sa o citiți și să o țineți aproape.

Taguri:, , , , , ,

10 / 10

10.05.2012 Publicat de stefana

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.