Jurnal, de Chuck Palahniuk

Nu este jurnalul lui Palahniuk, așa cum mi-ar fi plăcut mie, ci un roman sub forma unui jurnal scris la persoana a 3-a, chestie care este confuzionantă pentru că până pe la jumătatea cărții nu ne dam seama cine este autorul jurnalului. Din fericire, cartea e subțirică, așa că nu o să plutim în confuzie prea mult timp.

Jurnal are o poveste de film: o pictoriță, Misty Kleinman, ajunge să fie chelneriță pe o insulă la hotelul familiei soțului ei, și el un fel de artist, iar acolo descoperă că totul fusese aranjat de familie pentru un scop nebunesc și macabru. Lucrurile devin dubioase, grotești și scabroase, așa cum îi stă în fire lui Palahniuk, iar spre final povestea ia o întorsătură neașteptată, cu insula în flăcări și mulți morți.

Povestea nu este la fel de clară ca cele din, să zicem “Bântuiții” sau “Sufocare”, însă devine cumva interesantă cred tocmai prin confuzia ei, care mie mi-a lăsat impresia de roman polițist, cu accente oculte.

Personajele sunt trasate grotesc, Misty este o batoză slinoasă cu sânii ca doi pești morți, iar soțul ei, Peter, este în comă, scheletic, chircit pe un pat de spital. Palahniuk bineînțeles nu ne scutește de tot felul de detalii scabroase, cum își înfigea Peter broșele lui ieftine în sfârcuri sau cum îi curgea lui Misty diareea pe picioare.

Dacă în alte cărți, Palahniuk descria detaliat ba cum să faci săpun sau cum se manifestă diverse boli, în Jurnal aflăm, de asemenea, o grămadă de detalii despre cum se intoxicau cu plumb pictorii, pentru că băgau pensulele în gură, sau despre alte boli ale lor care i-au făcut să creeze asemenea capodopere. El îi dă exemple pe Velasquez, El Greco, Goya, Gainsborough, Vermeer, Hans Holbein. Și urmând ideea că “marii artiști sunt niște invalizi de prima mână”, el continuă cu Klee “cu scleroza care i-a futut articulațiile”, cu Frida Kahlo “cu problemele ei de coloană din cauza cărora i s-au umplut picioarele de supurații’, cu surorile Bronte si tuberculoza lor, Mark Rothko și sinuciderea lui, cu Jonathan Swift cu sindromul Meniere, Nietzsche și sifilisul lui, Michelangelo un maniac depresiv, etc. Cred că doar asta a fost partea care mi-a plăcut din carte.

Închei cu un citat din roman.

“Singurul lucru de care e în stare un artist e să își descrie propriul chip. Ești condamnat să fii tu. Scrisul tău de mână. Felul în care pășești. Modelul serviciului de porțelan pe care ți-l alegi. Toate astea te lasă descoperit. Tot ce faci îți trădează intențiile. Totul e un autoportret. Totul e un jurnal.”

Jurnal costa vreo 19 lei și a apărut la Polirom în 2006. Se găsește încă prin librării.

Cartea a fost tradusă de Mihai Chirilov.

Sursa poza 1: chuckpalahniuk.net

Taguri:, ,

6 / 10

31.03.2013 Publicat de ela

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.