Inamici publici, de Michel Houellebecq și Bernard-Henri Levy

Cartea reprezintă un schimb oarecum forțat de scrisori între Michel Houellebeq și Bernard-Henri Levy, în care se plâng unul altuia de cât de mulți dușmani au printre criticii francezi. Dacă ar fi avut si Bernard-Henri Levy măcar 10% din claritatea scriiturii lui Bertrand Russell de exemplu, nu ar fi primit poate atâtea oale in cap de la culturalii/intelectualii francezi.

Deși ar fi trebuit să scrie la un mod relaxat, lejer, așa cum se presupune că ar trebui să arate o scrisoare către un prieten, în Inamici publici, Levy nu face decât sa-și împăneze epistolele cu referințe bibliografice, într-un stil pompos, greoi, fără consistență. Problemele lui par fade, iar delirurile lui filosofico-mistice, cu exprimări “frumoase”, dar perimate, niște încercări disperate de a atrage atenția. Levy se numește “un intelectual angajat”, preocupat de problemele celuilalt, însă nu vorbește despre obiectul preocupării lui, ci despre cum arată el preocupat.

Michel Houellebeq răspunde destul de onest, nu-și trece în revistă lecturile, spune lucruri interesante, are umor, spre deosebire de Levy la care orice urmă de umor lipsește. “N-am reușit să-l iau pe Sartre prea în serios”, spune Houellebecq la un moment dat, o replică amuzantă dacă ne gândim la cât de poetic pare acum existențialismul lui Sartre pe lânga cel al lui Houellebecq.

Scrisorile aduc în scenă și subiectul “părinți”. Dacă Levy are numai cuvinte de laudă pentu părinții lui, nici nu m-aș fi așteptat altfel, la Houellebecq lucrurile stau altfel. Despre (non)relația lui Houellebecq cu maică-sa cred că s-ar putea scrie cărți întregi.

Scrisorile ne arată un Houellebecq singuratic, pasionat de poezie și femei, pentru care munca la un text este ca “o viață de muncitor la terasamente”.

Inamici publici mi s-a părut interesantă doar pentru scrisorile lui Houellebecq, despre care am aflat, printre multe altele, că îi place un peisaj de pe malul lacului Lough Lane din Irlanda, “atât de frumos, încât regina Victoria le-a îngăduit slujnicelor sale să coboare din trăsură pentru a admira peisajul” (vezi poza).

Cartea a apărut la noi la Polirom în 2009.

Sursa poza 1: nytimes.com

Sursa poza 2: photovagabonding.com

Taguri:, ,

7 / 10

17.03.2012 Publicat de ela

Comentează

* Toate campurile sunt obligatorii.